„Vindecarea” a devenit, în ultimii ani, mai mult decât un proces personal. A devenit o așteptare.Nu mai e suficient să treci prin ceva greu. Trebuie să arăți că ai învățat ceva din asta. Că ai crescut. Că te-ai „vindecat”. Rapid, coerent, frumos. De preferat, într-un mod care poate fi pus în cuvinte simple și digerabile.Dar vindecarea reală nu arată așa.Nu e liniară. Nu e estetică. Nu e constantă. Și, de multe ori, nu se „termină”.Trăiesc cu traume. Și chiar și după terapie, chiar și cu sprijin din partea comunității mele, ele nu au dispărut. Nu s-au „rezolvat”. Nu au devenit o poveste încheiată.Am învățat, în schimb, să trăiesc cu ele. Să iau fiecare zi așa cum vine. Să încerc să rămân mai prezentx, chiar și atunci când e greu. Și, mai ales, să nu mă mai pedepsesc pentru că nu sunt „vindecat” complet.Pentru că adevărul e că nu suntem proiecte care trebuie reparate.Într-o lume în care totul devine despre optimizare, vindecarea ajunge să fie tratată ca o responsabilitate individuală. Dacă nu ești bine, pare că e vina ta. Că nu faci destul. Că nu încerci suficient.Dar nu toate rănile se închid complet. Și nu toate lucrurile pot fi rezolvate doar din interior.Există dureri care rămân. Există experiențe care nu pot fi „reparate”, doar înțelese și integrate. Și există momente în care simplul fapt că ești aici, că mergi mai departe, e deja enorm.În acest sens, cum spune Gabor Maté:„Trauma is not what happens to you, but what happens inside you as a result of what happens to you.”În perioada sărbătorilor, toate astea pot deveni și mai intense. Pentru unele persoane, nu e despre liniște sau bucurie, ci despre trigger-e, despre amintiri grele și despre o presiune tăcută că „ar trebui” să fie bine.Dar nu toată lumea are același punct de plecare. Nu toată lumea simte la fel.Poate că, în loc să ne forțăm să fim bine, avem nevoie să fim mai blânzi. Cu noi și cu ceilalți Trecutul îl știu. E acolo, face parte din mine.Viitorul nu îl știu și aleg să nu mă mai sperie asta.Nu totul trebuie să fie clar sau rezolvat.Suntem suficientx așa cum suntem.Și e în regulă să fim, în continuare, work in progress.Poate că problema nu e că nu ne vindecăm destul de repede.Poate că problema e că ni s-a spus că trebuie.“Trauma se întamplă atunci când suntem în fața unui eveniment dureros și nu știm cum să îi facem față, ne simțim neputincioși în fața lui”