Pe 9 octombrie 1941 începeau deportările masive ale evreilor din Basarabia și Bucovina către Transnistria, în timpul regimului condus de Ion Antonescu. Era începutul uneia dintre cele mai întunecate perioade din istoria României. Regimul antonescian urmărea deportarea întregii populații evreiești din aceste teritorii, considerând-o un element „indezirabil” din punct de vedere etnic și politic. Doar în luna octombrie 1941, peste 35.000 de evrei, majoritatea copii, bătrâni și femei, din Dorohoi, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuți, Gura Humorului și alte localități din nordul țării, au fost escortați în convoaie spre Transnistria, potrivit Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Drumul spre lagărele de concentrare a fost pentru mulți un drum al morții, cauzată de foame, frig, boli și violențe. Numărul victimelor Holocaustului din România și din teritoriile aflate sub controlul său nu a putut fi stabilit cu exactitate. Potrivit Raportului final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România, se estimează că între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni au fost uciși în timpul războiului, în teritoriile controlate de regimul Antonescu. La aceste cifre se adaugă aproximativ 135.000 de evrei români deportați din Transilvania de Nord, aflată atunci sub administrație maghiară, precum și alți 5.000 de evrei de origine română care și-au pierdut viața în lagăre din alte părți ale Europei.Cum arată peisajul politic românesc la 84 de ani de la această tragedie?Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a publicat în iulie cel de-al șaselea raport anual de monitorizare a antisemitismului și manifestărilor de negare sau relativizare a Holocaustului și promovare a cultului unor criminali de război.Raportul notează că turul I al alegerilor prezidențiale din 2024 a fost câștigat de un candidat independent cu discurs extremist, prolegionar, pro-Antonescu și pro-Putin. Totodată, aproximativ o treime din parlamentari aparțin partidelor politice care promovează deschis valori de extremă dreapta. Printre aceștia se regăsesc persoane care fac public apologia unor criminali de război sau reproduc mesaje antisemite și xenofobe. Diana Șoșoacă, o mare fană a liderilor legionari Cel mai reprezentativ caz pentru derapajele de acest tip ale politicienilor români este probabil cel al europarlamentarei Diana Șoșoacă. Parchetul General a dispus începerea urmăririi penale a acesteia pentru 11 infracțiuni, inclusiv pentru promovarea ideilor fasciste și legionare, antisemitism și negarea Holocaustului. Procurorii au cerut ridicarea imunității sale, după ce aceasta ar fi comis patru fapte de lipsire ilegală de libertate, patru de promovare a cultului criminalilor de război (precum Antonescu) și una de ultraj.Raportul atrage atenția că mai multe instituții publice din România continuă să păstreze sau chiar să promoveze simboluri și denumiri care glorifică persoane condamnate pentru crime de război. În județul Botoșani, căminul cultural din comuna Havârna poartă încă numele negaționistului Gică Manole, în timp ce Muzeul Județean din Brăila continuă să prezinte o narațiune favorabilă lui Nae Ionescu, ideolog al Mișcării Legionare.La Cluj-Napoca, Primăria refuză de ani buni să redenumească strada „Radu Gyr”, scriitor și lider legionar condamnat pentru crime de război, în timp ce la Mănăstirea Putna, bustul Mitropolitului Visarion Puiu - și el condamnat pentru crime de război - rămâne expus, iar o casă de oaspeți îi poartă numele. Situații similare se regăsesc și în Timișoara, unde mai multe străzi continuă să onoreze mai mulți membri ai Mișcării Legionare precum Nicolae Paulescu, Petre Țuțea sau Octavian Goga.Aceștia sunt omagiați în spațiul public pentru contribuțiile lor culturale și științifice. Meritele lor sunt însă umbrite de rolul pe care l-au avut în perioada interbelică, ca politicieni de extremă dreaptă care au susținut regimurile criminale și politicile acestora de discriminare. Libertatea de exprimare folosită ca justificare pentru discursuri rasisteUra se manifestă vizibil, în stradă, în școli, pe rețelele sociale și chiar în instituțiile publice. Cazul livratorului de mâncare din București, agresat pentru simplul fapt că era străin, sau studenta din Camerun discriminată și jignită, arată cum discursul urii, propagat de unii politicieni, prinde rădăcini și se manifestă în comportamente sociale. Acestea nu sunt episoade izolate, ci consecințele directe ale unei retorici care normalizează violența și intoleranța. Mai mult, exemplele date sunt printre puținele care ajung raportate și mediatizate.Toate acestea, de la cuvinte până la fapte, sunt semne timpurii ale unei derive periculoase. Libertatea de exprimare nu poate fi invocată ca scuză pentru derapajele extremiste. Multe dintre aceste acțiuni reprezintă, în fapt, infracțiuni prevăzute de lege. Parlamentarii, însă, se pot ascunde oricând în spatele imunității,...