Cred că toată ideea de validare vine, pur și simplu, din dorința de a vrea să trăim în acea realitate falsă pe care o vedem și o experimentăm zi de zi în mediul online. Chiar dacă este vorba doar de o simplă postare cu noi, încercăm ca totul să arate „tras la linie”, deși nimeni nu vede cu adevărat acele lucruri pe care noi alegem să le numim defecte. Paradoxul „naturalului” regizat Există un trend acum de a posta poze „fără filtru”, dar care sunt totuși atent alese. E o ironie mare cum ajungem să depunem atât efort pentru a părea cât mai naturali, când, de fapt, e tot o formă de validare subtilă. E ca și cum am spune: „Vreau să fiu lăudat pentru cât de curajos sunt să-mi arăt defectele” - chiar dacă acele defecte au fost selectate special ca să arate, totuși, bine în poză. Dacă o postare nu are destule like-uri, începem să credem că e o problemă la noi, de parcă viața noastră ar fi un produs care trebuie vândut. Așa am ajuns să ne gestionăm până și casa în care trăim; camera noastră a început să arate ca un platou de filmare, unde avem grijă să facem curat și să decorăm frumos doar în colțul vizibil pentru camera telefonului. Ce spune asta despre respectul față de propriul spațiu versus respectul față de privitorul străin? Mitul succesului la 25 de ani De multe ori, din cauza rețelelor sociale, ne simțim inferiori sau „în urmă” când urmărim oameni de vârsta noastră care au realizat enorm de multe, fără să ne dăm seama că totul e, de cele mai multe ori, o fațadă. Am avut frecvent sentimentul acesta, pentru că am ajuns să normalizăm excesiv ideea de a avea totul până la 25 de ani. De când social media a început să se dezvolte, am uitat că, înainte, succesul era văzut ca o scară pe care urcai pe parcursul întregii vieți. Acum toată lumea vrea totul de-a gata și uităm să mai trecem prin etapa de învățare și prin greșelile care sunt atât de normale la 20 de ani. Prețul integrării: bullying și body shaming Mai mult, aici apare și cea mai mare formă de bullying. Când cineva este diferit și nu respectă aceste reguli nescrise ale internetului, tindem să îl judecăm doar pentru a ne hrăni cu ideea că suntem în tabăra „celor buni”. Bullying-ul este folosit frecvent ca o formă de autoapărare, pentru a ne distrage atenția de la propriile nesiguranțe, dar a început să fie utilizat tot mai des și ca o metodă de integrare în anumite cercuri. Același lucru vizează și fenomenul de body shaming. Rețelele sociale au impus un „șablon” de frumusețe care ne transmite că toți ar trebui să arătăm la fel, iar dacă nu te încadrezi, devii, din păcate, o țintă. Uităm adesea că în spatele pixelilor de pe ecran stau oameni adevărați, cu sentimente reale. Am ajuns să numim „defecte” lucruri complet normale, cum ar fi ridurile de expresie, textura pielii sau micile imperfecțiuni ale corpului, doar pentru că ele nu apar în pozele editate ale influencerilor. Amnezia digitală: Pierderea prezentului Din păcate, am început să ne pierdem trăirile doar pentru a avea mereu o filmare sau o poză făcută în acel moment. Pur și simplu ne detașăm de ce simțim pentru a surprinde un cadru perfect. Asta creează o „amnezie digitală”, iar peste ceva timp nu ne vom mai aduce aminte de sentimentul pe care l-am trăit într-un moment important, ci doar de fotografiile care au rămas în urmă. Așa începem să ne transformăm toată viața într-un album foto pentru niște străini, în loc să rămânem cu amintiri reale, păstrate în suflet, pentru noi înșine.