O nouă terapie experimentală oferă speranţă pacienţilor cu leucemie cu celule T recidivantă, până acum considerată „incurabilă”. Aceasta utilizează limfocite T, un tip de globule albe, obținute de la un donator sănătos. Acestea sunt apoi modificate în laborator pentru a putea recunoaște și ataca celulele leucemice. Spre deosebire de terapiile personalizate, care folosesc celulele proprii ale pacientului, aceste celule T pot fi pregătite în avans ca un tratament „gata de utilizare”, permițând administrarea rapidă a acestuia pacienților aflați în stare critică, potrivit platformei 360medical.ro. Testată pe 11 persoane care nu mai aveau opţiuni de tratament, terapia a reuşit să reducă leucemia până la niveluri nedetectabile şi să le pregătească drumul spre transplant de celule stem, singura procedură cu şanse reale de vindecare pe termen lung, precizează sursa citată. Specialiştii atrag atenţia că tratamentul nu e miraculos şi implică luni de recuperare şi monitorizare, dar pentru cei afectaţi înseamnă o şansă reală de a-şi continua viaţa şi de a se întoarce la familie, şcoală sau serviciu. Această metodă deschide totodată perspective pentru tratamente similare în alte tipuri de cancer.