Legea care combate propaganda legionară nu este încă promulgată de președintele Nicușor Dan, chiar dacă Curtea Constituțională i-a refuzat contestația adusă proiectului legislativ. Cunoscută ca „legea Vexler”, măsura va fi întoarsă în Parlament de către președinte, care nu a fost convins de motivația CCR. În cel mai recent interviu acordat televiziunii publice, Nicușor Dan a fost întrebat de refuzul promulgării legii, iar explicația sa s-a concentrat pe operele lui William Shakespeare și a dat de înțeles că legea ar sancționa orice persoană care distribuie sau citește aceste opere pentru că unele conțin fraze antisemite.„Așa cum e proiectul de lege acum, dacă eu vă dau operele complete ale lui Shakespeare, citind cuvânt cu cuvânt, sunt pasibil de pușcărie pentru că, în interiorul acelor opere, există o piesă care se numește «Neguțătorul din Veneția» și în interiorul acelei piese sunt niște remarci antisemite. Trebuie să punem o barieră; bineînțeles că suntem împotriva extremismului, împotriva urii, împotriva antisemitismului, a xenofobiei, bineînțeles, dar mai departe trebuie să existe un echilibru”, a spus Nicușor Dan.Interpretarea președintelui Dan, însă, e de o manieră exagerată și relativizează conținutul legii, care, în mod evident, nu se resfrânge asupra operelor literare și nu lasă loc de reinterpretări ale noțiunilor de „legionarism” sau „fascism”. Ce spune legea?Concret, legea aprobată de Parlament în iunie 2025, stabilește că „distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste și xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi”.În plus, pe lângă sancțiuni legate de negarea Holocaustului, inclusiv cel din România, legea introduce și o pedeapsă de până la 3 ani pentru cei care promovează în public cultul persoanelor „care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste”.Chiar CCR, în motivația sa, subliniază că „ideologia nazistă, fascistă și legionarismul sunt concepte istorice și politice care nu pot fi relativizate prin definiții juridice de drept pozitiv, întrucât ele reflectă realități sociale istorice care au fundamentat reale regimuri politice criminale”, încălcându-se orice principiu al drepturilor omului sau al democrației.Nicușor Dan a mai încercat să explice valul de extremism și de tendințe pro-fasciste ca fiind rezultatul nemulțumirii societății legate de conducerea politică și că există riscul ca aceste frustrări „să se ducă într-o zonă de xenofobie și ură”. Chiar dacă situația ar fi asta, nu există justificări pentru acele acțiuni care nu fac altceva decât să erodeze democrația și mijloacele noastre de a o proteja. Scuza pe care președintele Dan a ales să o exprime public este îngrijorătoare, deoarece, asemenea mesajelor extremiste transmise de diferite voci din zona ultraconservatoare, normalizează tendințele fasciste și violente. Societatea românească deja a început să adopte discursuri politice care se îndreaptă în această direcție, iar instituțiile statului sunt cu un pas în urma lor și par depășite de situație. Poate Nicușor Dan a uitat, dar contracandidatul său din alegerile prezidențiale a fost un politician care s-a urcat pe valul extremist, a îmbrățișat un discurs pe măsură, iar partidul pe care îl conduce devine tot mai puternic pe zi ce trece. Toate acestea, însă, după ce ștafeta a fost preluată de la Călin Georgescu, anchetat acum, printre altele, pentru că l-a citat pe Ion Antonescu în diferitele ieșiri publice. Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale tocmai pentru că s-a aliniat puternic cu valorile europene și l-a atacat mereu pe George Simion pentru atitudinea sa extremistă. Poziționarea fermă împotriva unei legi care combate fix propaganda legionară și extremistă, pe care a dezaprobat-o în campania electorală, nu îi face niciun favor președintelui; mai ales că acest proiect legislativ este cel mai puțin controversat din toate cele propuse de la venirea noului executiv. Ideile care promovează xenofobia, legionarismul, homofobia și ura nu își au locul în România, indiferent de motivele pentru care acestea apar, iar rolul președintelui de mediator vine tocmai pentru a sprijini eforturile de combatere a dezbinării, ci nu de a pune frână dorinței de a sancționa fascismul și diferitele sale forme sub care se manifestă.