Româniile din RomâniaÎn România există de fapt mai multe Românii, câteva bogate, altele nu doar sărace, ci și inegale, lipsite de resurse, de voință politică, dar și de oameni care să influențeze acest ultim aspect. Despre acestea din urmă se discută poate prea rar, în special atunci când ies la suprafață scandaluri de corupție, bani publici cheltuiți prost sau când tragediile petrecute în aceste zone devin breaking news.Deși a ajuns să pară o „normalitate”, migrația internă este una dintre cele mai ignorate crize structurale ale României, dar care produce efecte cu impact major pe termen lung. Vorbim despre orașe mici și zone rurale din ce în ce mai depopulate și urbanizare haotică în marile orașe. Rezultatul este o țară fragmentată, cu zone abandonate și orașe supraaglomerate. Dacă ne raportăm la regiunile de dezvoltare, ne este amintit adesea faptul că București-Ilfov rămâne cea mai dezvoltată din România, având totodată cel mai mic procent al populației aflată în risc de sărăcie din UE, de doar 3,7%. Vestul și Nord-Vestul se mențin, de asemenea, sub media europeană de 16,2%. Regiunile de dezvoltare Nord-Est și Sud-Est depășesc media UE, iar Sud-Vest Oltenia înregistrează un procent aproape dublu față de aceasta. În aceste zone vedem și cele mai îngrijorătoare tendințe de vot: până de curând oamenii votau majoritar PSD, care începe să fie înlocuit în proporții covârșitoare de AUR. Cum ajung satele și orașele mici „uitate de lume” În timp ce progresul economic al marilor orașe (București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Oradea etc.) se resimte și este lăudat cu fiecare ocazie, dezechilibrele sociale majore din cealaltă Românie, cea lăsată de izbeliște, se resimt și ele atunci când devin fumigene electorale. Mii de sate românești se află într-un proces de colaps demografic. Tinerii pleacă spre orașe mari sau în străinătate, iar în urmă rămân populații îmbătrânite, dependente de servicii publice slabe sau inexistente. Școlile se închid din lipsă de elevi, dispensarele dispar, pe când transportul public de abia mai încape în discuție. Statul nu intervine, ci asistă pasiv la declin.Populația activă (aptă de muncă) care rămâne în aceste locuri (din diverse motive) pierde competiția, nu pentru că ar fi în totalitate leneșă sau incapabilă, ci pentru că este lăsată în urmă, fără instrumente și sprijin real din partea statului. În loc de investiții reale în educație, sănătate și infrastructură (ceea ce ar putea atrage investiții pentru potențiale locuri de muncă), politicienii au preferat calea ușoară, să se mențină la putere prin măsuri populiste. Așa-numitele pomeni electorale nu mai funcționează însă. Mișcările extremiste care au prins un avânt puternic, atrag exact acest electorat, lăsat în urmă și păcălit multă vreme de primarii care par că au prins rădăcini, că lucrurile se vor îmbunătăți. Orașele, între supraaglomerare și dezvoltare haoticăLa polul opus, marile orașe absorb populație fără a avea capacitate efectivă de a o administra, astfel că, dezechilibre există și aici. Zonele metropolitane aflate sub presiunea demografică se dezvoltă haotic, fără un plan coerent și reguli stricte de urbanism. De cele mai multe ori sunt vizate de dezvoltatori imobiliari și alți investitori ahtiați după profit. Astfel apar peste noapte cartierele dormitor, infrastructura rutieră cedează, prețurile la locuințe explodează, iar serviciile publice sunt permanent depășite.Cum vrem să arate România peste zeci de ani?Migrația internă nu este o problemă individuală, ci un eșec colectiv de guvernanță. Accesul la educație, sănătate și oportunități economice devine dependent de adresa din buletin. Oamenii nu „fug” din zonele subdezvoltate, ci sunt împinși în afara lor de lipsa alternativelor. Iar orașele nu „atrag”, ci absorb în mod dezordonat ceea ce statul refuză să gestioneze.Cu câteva „enclave” privilegiate și o mare de periferii abandonate, România nu mai poate fi percepută ca un spațiu unitar, nu doar din punct de vedere administrativ, ci și social. Astfel, în lipsa unei viziuni reale de dezvoltare regională și a voinței politice, ne putem întreba cum vrem să arate România și ce tip de teritoriu să avem peste 10-20 de ani? Cum distribuim inteligent populația, investițiile și serviciile astfel încât nimeni să nu mai fie lăsat în urmă?