România a fost aleasă membru cu drepturi depline al Consiliului Executiv al UNESCO pentru mandatul 2025–2029, cu un total de 135 de voturi. Decizia a fost luată vineri, 7 noiembrie, în cadrul celei de-a 43-a sesiuni a Conferinței Generale UNESCO, desfășurată în Samarkand, Uzbekistan.UNESCO (United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization) este o agenție specializată a ONU, creată în 1945, cu scopul de a promova pacea și securitatea prin cooperare internațională în domeniile educației, științei, culturii și comunicării. În prezent UNESCO cuprinde 193 de state membre și 11 state asociate, România alăturându-i-se în 1956.Candidatura României a fost anunțată oficial de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care a solicitat sprijinul statelor membre în reuniunea din 1 noiembrie a Conferinței Generale. Momentul marchează revenirea României în forul executiv al organizației după o absență de 14 ani. Alegerea este privită drept o reușită diplomatică ce confirmă angajamentul României față de valorile UNESCO și de principiile cooperării multilaterale.„În același timp, după mandatul de Președinte al Conferinței Generale a UNESCO, exercitat de ambasadorul Simona-Mirela Miculescu și încheiat recent cu succes, această alegere reprezintă recunoașterea angajamentului constant al României față de valorile și obiectivele UNESCO în domeniile educației, științei, culturii și comunicării, precum și a respectului de care se bucură țara noastră în această arenă globală”, a transmis Ministerul Educației și Cercetării. Noul mandat oferă României posibilitatea de a contribui direct la elaborarea și implementarea Programului UNESCO pentru perioada 2026–2029, dar și de a participa activ la adoptarea deciziilor strategice privind agenda globală în domeniile-cheie ale organizației.Autoritățile române au anunțat intenția de a promova, în cadrul Consiliului Executiv, teme precum consolidarea societății bazate pe cunoaștere, reducerea decalajelor digitale, protejarea patrimoniului cultural și apărarea libertății de exprimare și a siguranței jurnaliștilor.România își consolidează prin noul statut posibilitatea de a colabora cu partenerii internaționali pentru susținerea unui sistem educațional echitabil, a cercetării științifice inovatoare și a unui dialog intercultural. Alegerea în Consiliul Executiv UNESCO deschide, astfel, noi perspective de afirmare și contribuție activă la temele de interes internațional ale prezentului.