Sărbătoarea Crăciunului, un eveniment complex din punct de vedere cultural, își are originea în celebrarea Anului Nou păgân. Sistemul cultural-religios al Crăciunului înglobează două mari componente: una precreștină și alta creștină. Acestea sunt susținute de o multitudine de practici magico-religioase suprapuse și interconectate, marcând astfel o dublă celebrare pe 25 decembrie: a Noului An Agrar și a Marii Nașteri (Nașterea Domnului). În teritoriul geto-dacic, suprapunerea sărbătorilor creștine peste cele precreștine, influențate de civilizațiile antice greco-romane și parțial orientale, a generat un amestec cultural specific.Timp de un mileniu, Anul Nou a fost sărbătorit odată cu Crăciunul, pe 25 decembrie - dată apropiată de solstițiul de iarnă. Această practică a fost răspândită în largi teritorii: la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franța până în 1564, iar în Rusia până la domnia lui Petru cel Mare. În Principatele Române, Anul Nou s-a serbat concomitent cu Crăciunul până la sfârșitul secolului al XIX-lea.Potrivit specialiștilor, numele popular al sărbătorii are mai multe etimologii posibile:Din latină „creatio” – însemnând naștereDin slavă „Karacun” – care se traduce prin moarte năprasnică sau spirit al morțiiDin albaneză „Kërçum” – buturugăÎn România, ca element precreștin, în plan mitico-magic, buturuga sacră era aprinsă ca ritual în noaptea Crăciunului pentru a ajuta Soarele slăbit de puteri, o origine traco-dacică a sărbătorii. Tradiția populară românească menționează că, în ajunul Crăciunului, se așează în jurul unei mese speciale toți membrii familiei, inclusiv morții, indicând o comuniune între lumea viilor și cea a celor plecați.Imaginea lui Moș CrăciunInițial, Crăciun era un zeu solar de sorginte indo-europeană, cunoscut în teritoriile geto-dace și identificat cu zeul roman Saturn și cu cel iranian Mithra, potrivit unui documentar Radio România Cultural.Personajul modern al Moș Crăciunului nu este o creație autohtonă. Această imagine a fost popularizată între anii 1863 și 1866 de desenatorul american Thomas Nast, inspirat de imaginarul ilustrativ al Sfântului Nicolae, așa cum acesta s-a manifestat de-a lungul timpului. Tradiția românească a adoptat această reprezentare și obiceiurile aferente în secolul al XIX-lea.