Expunerea constantă la nitrați duce la probleme grave de sănătate. Nu au miros, nu au gust, iar în cel mai fericit caz îi putem observa în urma analizelor unui laborator acreditat. Prezența mult prea mare a nitraților în apa potabilă, este în final, un efect al modului în care am ales să tratăm producția hranei. Monocultura este practica agricolă de a cultivare a unei singure specii de plante, pe același teren și reprezintă marea majoritate a câmpurilor pe care le vedem prin țară.Aceste monoculturi nu ar putea rezista factorilor de mediu fără insecticide, pesticite, fungicide ��i fertilizanți. Cei din urmă, în marea majoritate conțin Azot. Acest element odată ajuns în solul plantelor, este transformat și ajunge încet în sursele noastre de apă potabilă, evident în cantității mult prea mari și periculoase. Din păcate, alternativa naturala - gunoiul de grajd, conține același element cu același traseu și efect.Problema însă este felul în care am ales să ne organizăm și tratăm, de ce nu, cea mai umană și naturală activitate - cultivarea hranei de zi cu zi. Efectul nitraților este doar una dintre multele probleme grave pe care monocultura ni le aduce. Atunci de ce încă „funcționează”? Cel mai simplu răspuns, pentru că este profitabil. Dar ca și multe alte afaceri profitabile, pierderile nu se află în contul unei companii, ci în sănătatea consumatorilor.Mulți vor spune că monoculturile ne permit să susținem o populație mult mai mare. Însă, ele vin la pachet cu cele menționate mai sus, iar dacă nu dorim sa plătim acest preț, ce alte modalități avem prin care putem produce cantități mari de alimente?Permacultura axată pe producerea alimentelor organizează culturile și animalele într-un circuit închis și sustenabil. Permacultura combină legume, arbori fructiferi, arbuști, plante cățărătoare etc, optimizând spațiul. Plantele se susțin reciproc, sisteme naturale de irigație păstrează umiditatea solului, iar animalele ajută la fertilizare și controlul dăunătorilor.Spre disperarea giganților agricoli, acest sistem nu poate fi standardizat și adaptat la scara industrială. Aici apare și „dezavantajul” acestuia. Nevoia de mai mulți oameni care sa lucreze aceste permaculturi, aceștia trebuind instruiți despre cum să folosească această organizare pentru a-și ușura munca. Însă eliminăm nevoia fertilizanților, pesticidelor și restului chimicalelor, pentru ca acum culturile fac parte dintr-un ecosistem în care prezența dăunătoriilor reprezintă un simptom al unui dezechilibru, care poate fi corectat natural.Un alt beneficiu este calitatea nutrientilor provenite din aceste culturi. Cu alte cuvinte, când aducem plantele noastre preferate din câmp și le punem într-un sistem mai apropiat de cel natural, ele sunt mai fericite și roadele lor sunt mai bogate în nutrienți.Monocultura, deși profitabilă, ne costă scump: nitrați în apa potabilă, soluri epuizate și efecte nocive asupra sănătații. Deși nu poate fi industrializată, alternativa există: adoptarea permaculturii elimină nevoia de chimicale, optimizează resursele și produce alimente cu un profil nutrițional superior, mediu curat și prețuri accesibile. Alegerea este a noastră, continuăm să plătim prețul poluării sau investim într-un viitor în care hrana și natura coexistă în armonie?