Pe 1 aprilie 2026, NASA a făcut ceea ce nu mai reușise din 1972, trimițând din nou oameni spre Lună. Misiunea Artemis II este văzută ca un test critic într-un context geopolitic și tehnologic mult mai competitiv decât în epoca Apollo. Programul Artemis nu este doar știință, ci și politică spațială, SUA încercând astfel să-și securizeze poziția în fața Chinei, care vizează propriile misiuni lunare în următorii ani. Racheta Space Launch System (SLS) a decolat de la Centrul Spațial Kennedy din Florida, transportând capsula Orion și un echipaj format din patru astronauți: americanii Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și canadianul Jeremy Hansen. Este prima misiune cu echipaj uman din programul Artemis și prima care trimite oameni dincolo de orbita joasă a Pământului, după misiunea Apollo 17. Momentan, nava a ajuns pe orbita Pământului unde va gravita pentru 24 de ore și se vor efectua diferite verificări tehnice, înainte de a fi propulsată spre Lună. Zborul va dura aproximativ 10 zile și presupune o traiectorie de tip „flyby” în jurul Lunii, fără aselenizare. Nava va ajunge la peste 250.000 de mile (aprox. 400.000 km) de Pământ, mai departe decât orice echipaj uman din trecut. Premiere istorice și perspective de viitor Misiunea marchează și premiere simbolice. Christina Koch este prima femeie care ajunge în spațiul cislunar, Victor Glover este primul afro-american într-o astfel de misiune, iar Jeremy Hansen este primul non-american care participă la un zbor lunar. Misiunea va include manevre complexe în jurul Lunii și verificarea scutului termic la reintrarea în atmosferă, una dintre componentele considerate riscante după problemele observate la Artemis I. De asemenea, în viitorul apropiat, calendarul NASA se arată destul de ambițios. Artemis III ar urma să fie o misiune cu aselenizare, cel mai probabil după 2027, în timp ce Artemis IV urmărește consolidarea unei prezențe umane pe Lună, posibil până în 2028. În paralel, companii private precum SpaceX și Blue Origin sunt integrate în arhitectura programului, semnalând o schimbare structurală în modul în care se face explorarea spațială.Astfel, după decenii de stagnare relativă, explorarea umană a spațiului profund intră din nou într-o fază activă, dar într-un context diferit, mai comercial, mai competitiv și bineînțeles, cu toate riscurile la pachet.