După ninsoarea record care a pus Capitala „în genunchi” în mai puțin de două ore, orașul încă funcționează cu frâna trasă. Multe trotuare și străzi nu sunt încă deszăpezite, iar transportul public suprateran a fost grav afectat de stratul de zăpadă de peste 30, chiar 50cm pe alocuri. Tramvaiele și troleibuzele au fost retrase, autobuzele au rămas blocate în troiene, iar șoferii s-au trezit fie cu mașinile îngropate, fie cu tarife explodate la ridesharing. Autoritățile pasează responsabilitatea între Primăria Generală și sectoare, în timp ce orașul încearcă să-și revină din paralizie.Dar dincolo de disconfortul urban și de nervii din trafic, există o realitate mult mai dură. Pentru oamenii fără adăpost, „iadul alb” nu este o metaforă de pe burtierele televiziunilor, ci un risc real de hipotermie. Într-un oraș în care milioane de telefoane au primit Ro-Alert la 4 dimineața, există și oameni care nu au avut unde să se adăpostească. Pentru ei, fiecare grad sub zero înseamnă o luptă pentru supraviețuire. Asociația Carusel a semnalat gravitatea situației din noaptea codului roșu: persoane literalmente acoperite de zăpadă, oameni confuzi, cu hainele înghețate pe ei, la limita colapsului fizic. Organizația a intervenit cu ceai cald, hrană, haine uscate, saci de dormit și, acolo unde a fost nevoie, transport la spital. „Oamenii care au rămas într-o noapte de cod roșu pe stradă sunt cei mai vulnerabili, cei care au nevoie de cel mai mult sprijin, cei care nu au încotro să o apuce și nu știu ce să facă, cei mai afectați fizic și psihic de lipsa locuirii. Suntem epuizați după o noapte în care am văzut ce înseamnă urgența și diferența dintre viață și moarte și urmează să o luăm în curând de la capăt”, a scris Asociația pe Facebook. Prosperitate, dar nu pentru toțiEpisodul arată slăbiciunile structurale ale capitalei cu cea mai accelerată dezvoltare economică din UE. Bucureștiul nu este doar nepregătit logistic pentru un episod meteo extrem, ci este nepregătit social. Adăposturile sunt insuficiente sau inaccesibile pentru o parte dintre cei care trăiesc pe stradă, intervențiile sunt reactive, iar solidaritatea rămâne în mare parte dependentă de ONG-uri și voluntari. Relatările despre refuzul adăposturilor existente variazăÎntr-un articol Hotnews, un bărbat relata anul trecut despre cum statul îi face „boschetari” pe oamenii străzii. „Statul ne face «boschetari». Nu ne facem noi. Sunt mulți oameni care merită ajutați. Mie îmi dă Dumnezeu în fiecare zi. Ar trebui să facă un adăpost de noapte cum trebuie, să pună și «boschetarii» capul pe pernă”, spunea acesta.Unii spun - și sunt aspru criticați pentru asta - că nu pot să fumeze sau să consume alcool, nu le place restricția privind ora de stingere, nu vor să respecte regulile de curățenie sau să facă duș, ceea ce îi determină să rămână pe stradă. În alte orașe, persoane fără adăpost au explicat că preferă să rămână pe stradă pentru că pot obține sume mai mari sau mai ușor (de exemplu, prin mila trecătorilor). Pe de altă parte, unii oameni spun că au renunțat la centre pentru că au avut probleme de igienă, cum ar fi păduchii, după ce au stat în adăposturi. De altfel, cei care locuiesc în canalizări sau barăci improvizate refuză să plece de frica de a nu-și pierde locul de dormit, considerându-l mai sigur decât un centru de noapte. Alții au animale de companie care le sunt singurii tovarăși, iar majoritatea centrelor nu permit accesul cu animale.Lipsa investițiilor și programelor coerente România are peste 30.000 de oameni ai străzii, cei mai mulți dintre ei fiind în capitală. Numărul oamenilor fără adăpost din București s-a dublat din 2020 până în 2024, ajungând la peste 1600 de oameni, potrivit unui recensământ organizat de PMB. În teorie, există obiective strategice și inițiative punctuale care urmăresc reducerea numărului de oameni ai străzii, precum politicile de identificare a acestora și intervenția socială. Realitatea este însă că acest cadru rămâne fragmentat. Fără investiții în locuințe sociale, servicii integrate și un plan coerent de tranziție de la adăposturi temporare la reintegrare durabilă, impactul rămâne limitat, iar numărul oamenilor fără adăpost va continua să crească.