Cei care vin dinspre Pitești și vor să ajungă la mare nu vor mai fi obligați să parcurgă drumul pe vechea centură ocolitoare a Bucureștiului: lotul 3 din Autostrada A3, care va conecta A1 și A2, a fost finalizat. Luni seară au fost dați în folosință ultimii 18 km din acest tronson, între Joița și Bragadiru. Astfel, șoferii pot circula neîntrerupt pe autostradă de la Curtea de Argeș până la Constanța, prin conexiunea A2 – A0 – A1.„Eu cred că, începând de astăzi, se va simți în traficul din București faptul că avem acest semicerc sudic al A0 dat în circulație și face legătura între A1 și A2. Asta este un lucru care, în mod sigur, se va simți în trafic în București, urmând ca, până la sfârșitul anului, să se termine și cei 4 km de la Cernica, și chinezii, astfel încât de la DN1 până la DN2, așa cum e termenul, să fie finalizate aceste lucrări și să avem aproape tot A0 dat în circulație la sfârșitul acestui an”, a declarat Sorin Grindeanu, fostul ministru al Transporturilor. Finalizarea lotului 3 al A0 a durat cinci ani, cu mult peste termenul prevăzut în contract – semnat în 2019. Proiectul trebuia terminat în 42 de luni de la semnare, care a avut loc în 2019, însă depunerea întârziată a documentației de către constructor a mutat termenul de finalizare în aprilie 2024. Firma Aktor a primit penalizări de doar 5 milioane de lei de la CNAIR pentru întârzieri. În schimb, constructorul cere despăgubiri de 60 de milioane lei, pentru problemele care au dus la întârzierea lotului 3. Reprezentanții CNAIR estimează că timpul economisit de șoferi pe noua centură a Capitalei va fi între 30 de minute și trei ore.