Devine din ce în ce mai clar că niciun stat din Europa de Est nu mai e în siguranță în fața amenințărilor Rusiei. Dacă în România, Moldova sau Polonia Putin și-ar fi dorit să schimbe complet regimurile și să instaleze guverne și președinți marionetă, în Ungaria se dorește menținerea status quo-ului politic. Pe măsură ce alegerile parlamentare de pe 12 aprilie se apropie, tensiunile sociale și politice sunt tot mai mari în Ungaria. Unele sondaje arată o creștere spectaculoasă a principalului partid de opoziție Tisza, condus de Péter Magyar, cu aproximativ 7-10 procente peste Fideszul lui Viktor Orban - principalul partid de guvernare care a subminat de-a lungul anilor statul de drept. Moscova nu privește însă pasivă spre acest peisaj european. O investigație VSquare arată că Putin și-a trimis deja o echipă la Budapesta, care să intervină în alegeri pentru a-l ajuta pe Orban să rămână la putere. Întreaga operațiune ar fi condusă de Sergei Kiriyenko, un apropiat al președintelui rus, iar rețeta ar fi aceeași precum cea folosită în anii electorali 2024-2025 în Republica Moldova, unde s-au folosit ferme de boți, campanii de influență și de cumpărare efectivă a voturilor. Deși nu a produs rezultatele scontate, strategia a fost regândită pentru a fi replicată în aceste zile în Ungaria. Potrivit sursei citate, în teren se află o echipă de specialiști în manipularea social media, care operează în numele GRU - Serviciul de informații militar rusesc. Desigur, Moscova a respins aceste ipoteze. De asemenea, serviciile de informații din țările europene și cele din Statele Unite ar fi conștiente de aceste eforturi. Pe fondul acestor îngrijorări, Magyar a cerut Rusiei să se abțină de la a se amesteca în alegerile din aprilie. De cealaltă parte, Viktor Orban încearcă să joace „cartea” Ucrainei în scopuri electorale, promovând ideea că Ungaria ar putea fi atrasă într-un război direct cu Rusia dacă țara susține Ucraina din interiorul Uniunii Europene, pentru a-și legitima poziția. Regimul Orban Viktor Orban este un politician populist, național conservator, cunoscut în spațiul public drept un apropiat al lui Vladimir Putin și o verigă slabă a Uniunii Europene, folosindu-și adesea dreptul de veto pentru a bloca decizii importante precum acordarea sprijinului pentru Ucraina și adoptarea pachetelor de sancțiuni împotriva Rusiei. De 16 ani Viktor Orban conduce Ungaria din funcția de prim-ministru. Și o conduce spre colaps, după cum relevă situația politico-economică actuală a țării. Acesta și-a asumat public democrația iliberală ca proiect politic și și-a propus să ducă o politică mai apropiată de statele orientale cu regimuri autoritare la rândul lor, precum Rusia, China sau Turcia, îndepărtându-se de Bruxelles. Dincolo de aceste declarații politice, efectele erodării statului de drept și ale corupției în floare de la Budapesta, s-au resimțit odată cu înghețarea sau condiționarea fondurilor europene. Chiar și așa, Orban nu face niciun pas înapoi, sperând la un nou mandat pe care, pentru prima dată în 16 ani, pare a fi în pericolul de a-l pierde.