Mi-am dat seama cât de adânc este înrădăcinată această mentalitate când de 8 martie, cineva apropiat mi-a spus: „De ce să-ți spun la mulți ani, doar nu ești mamă.” A fost o frază scurtă, spusă probabil fără intenția de a răni, dar impactul ei a fost brutal. În acel moment am înțeles cât de îngust poate fi, pentru unii, sensul cuvântului „femeie”.Deși în legislația românească Ziua Femeii (8 martie) și Ziua Mamei (prima duminică din luna mai) sunt marcate pe date diferite, în practică nu există o distincție. Anul acesta, probabil că puțini dintre noi ne vom sărbători mamele cu flori și felicitări în data de 3 mai. Ziua Internațională a Femeii este marcată încă din prima jumătate a secolului XX, pe fondul mișcărilor sociale de emancipare a femeilor, iar la nivel global data de 8 martie a fost consacrată de Organizația Națiunilor Unite în 1975. Este o zi care ar trebui să marcheze reușitele femeilor într-o lume tradițional dominată de bărbați, în care drepturile lor nu au fost întotdeauna egale. Femeile au luptat și și-au câștigat fiecare drept pentru a putea fi privite ca ființe umane, cu conștiință, opinii și valori proprii, nu doar ca ființe natural percepute ca fiind „inferioare”, slabe, emotive. În România, importanța acestei date este de multe ori relativizatăNu vorbim aici doar despre tendința conservatoare a unora de a reduce rolul femeii exclusiv la funcția reproductivă, de parcă valoarea unei femei ar începe și s-ar termina în momentul în care decide să dea sau nu naștere unui copil. Vorbim despre o confuzie comodă, pentru că este mult mai ușor să trăim cu ea decât să spunem lucrurilor pe nume și să facem clar diferențierea.În practică, această dată a ajuns să fie suprapusă complet cu ideea de maternitate încă din perioada regimului lui Ceaușescu deși, paradoxal, 8 martie ca zi dedicată femeii are origini în comunismul bolșevic. Statul român adoptase și el această dată, fără a-i păstra însă adevărata însemnătate. Astfel, înainte de 1989, copiii pregăteau la școală felicitări pentru mame, bunici, profesoare, tradiție care s-a păstrat până în zilele noastre. Practic, statul a „domesticit” o zi care care în alte părți ale lumii avea un simbolism politic, asociat activismului feminist. Regimul comunist glorifica maternitatea ca datorie socială, creșterea natalității fiind un imperativ pentru „progresul” economic care depindea de o forță de muncă cât mai mare. Femeia ideală era simultan muncitoare și mamă, iar statului îi era util ca rolul feminin să fie legat de reproducere și familie, nu de revendicări politice sau de emancipare. Astfel, femeia avea să devină și din punct de vedere legislativ un „incubator” uman, caz în care viața ei va mai conta prea puțin. În 1966, odată cu Decretul 770, o politică publică pro natalitate care a dus la moartea a peste 10.000 de femei (cazuri consemnate oficial), accentul pus pe maternitate a devenit tot mai agresiv. Deși au trecut aproape 37 ani de când România a scăpat de acest regim opresiv și de politicile lui criminale împotriva femeilor, tradițiile și obiceiurile au fost păstrate. Iar noi nu facem suficient pentru a scăpa de ele și pentru a-i oferi femeii respectul cuvenit.Mai mult, vedem că apar în spațiul public personaje precum Călin Georgescu, care afirmă fără rușine că „trebuie să te pleci în fața femeii pentru că dă naștere ființei umane”. Astfel de comportamente nu doar că rămân sancționate insuficient, la nivel discursiv, dar sunt complet ignorate atunci când cineva decide să-i acorde votul unui astfel de politician.Această confuzie nu doar că relativizează importanța zilei de 8 martie, ci transmite totodată ideea că nu merită ca femeile să fie sărbătorite prea des, fie că sunt sau nu mame.