Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut azi, 29 iulie, o conferință de presă în care a anunțat planul guvernului de reformă pentru pensiile speciale ale magistraților. Legea urmează să fie introdusă pe parcusul lunii august, când pachetul legislativ ce cuprinde aceste schimbări va fi propus în Parlament. Printre cele mai importante măsuri anunțate de premier se numără creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, la nivelul standard. De asemenea, valoarea pensiei nu va mai putea depăși salariul pentru că o nouă schemă de calcul va fi introdusă, care stabilește că pensia nu mai poate depăși 70% din valoarea ultimului salariu net. În prezent, există posibilitatea ca pensiile să fie stabilite la 80% din valoarea salariului brut, lucru ce face posibil ca pensia să depășească semnificativ salariul. Prim-ministrul Bolojan a mai vorbit și de o altă problemă, cea a legii salarizării din întregul sistem judiciar care a fost interpretată diferit și care a costat statul român miliarde de euro în urma unor procese de discriminare salarială. „Așa am ajuns peste douăzeci de mii de acțiuni în instanțe, generate de oamenii din justiție, pe probleme salariale, pe probleme de discriminare între parchete de exemplu, sporuri, și alți indicatori. Statul a trebuit să plătească 10 miliarde de lei, circa 2 miliarde de euro, numai diferențe în urma acestor sentințe”, a detaliat Ilie Bolojan.Această problemă nu este încă abordată în pachetul de legi din august, însă premierul a promis că o va rezolva spre sfârșitul acestui an, după ce va consulta instituțiile din domeniu pentru a asigura o reformă corectă.Dincolo de obligativitatea din PNRR de rezolvare a problemelor pensiilor magistraților, Ilie Bolojan a ținut să menționeze că urgența „aceastei probleme ține și de echitatea socială. Aceste pensii sunt mult mai mari decât oricare altele din sectorul public și privat din România, apare o inechitate foarte mare”.Inechitatea pare a fi unul dintre punctele pe care Bolojan a preferat să îl prezinte publicului ca motivația adevărată din spatele acestor reforme. În cadrul unui interviu pentru G4Media, prim-ministrul a vorbit despre necesitatea schimbării sistemului de pensii pentru a elimina injustiția socială. „E greu să ceri un efort din partea cetăţenilor dacă, de exemplu, menţii actualul sistem de pensionări speciale, anticipate, la un nivel care înseamnă o mare injustiţie socială. Acesta este contextul şi acestea sunt constrângerile în care Guvernul României este nevoit să se mişte”, a mai menționat Bolojan.Astfel, nu doar pensiile magistraților vor fi supuse reformei guvernului. Prim-ministrul a mai anunțat că în toamnă urmează un nou pachet de legi care va corecta alte pensii speciale, cele ale militarilor și ai angajaților MAI, tot din punctul de vedere al vârstei de pensionare, dar și al sistemului de calcul pentru oferirea acestor sume.