Ancheta DNA privind finanțarea panourilor publicitare prin care fostul premier Nicolae Ciucă și-a promovat cartea „Un ostaș în slujba țării” bate pasul pe loc de mai bine de un an.„Este un dosar care e în lucru la secția a doua. Are o vechime de un an de zile și are câteva zeci de volume. Nu e un dosar chiar ușor. Nu vizează doar componenta asta, ci vizează inclusiv subvențiile la partid. Suntem în cursul efectuării unei constatări. Să sperăm că vor ieși în perioada următoare”, a declarat procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, la Antena 3 CNN.Dosarul a fost înregistrat la DNA pe 2 septembrie 2024, în urma sesizării unei persoane fizice. Cercetările se desfășoară in rem, adică asupra faptei, nu a unei persoane. La solicitările presei, DNA preciza faptul că „în dosarul respectiv nu este dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de nicio persoană”. Clarificările Parchetului veneau după ce Nicolae Ciucă afirmase public că sesizarea ar fi fost depusă de liderul AUR, George Simion, și că „e cale lungă de la lucrare la dosar”.2,5 milioane de euro din bani publici pentru panourile lui CiucăCartea autobiografică „Un ostaș în slujba țării” a fost tipărită în doar 3.000 de exemplare de editura RAO, pentru un cost total de 23.659 de euro, potrivit datelor transmise de PNL către site-ul de investigații Snoop.ro. Tirajul a fost destinat membrilor și simpatizanților partidului.Problema care a atras atenția nu a fost însă cartea, ci campania de promovare. La vremea aceea, imaginea lui Nicolae Ciucă devenise omniprezentă. Panourile cu chipul său dominau spațiul public, stârnind pe alocuri ironii, pe alocuri indignare.Între mai și septembrie 2024, PNL a cheltuit aproape 2,5 milioane de euro pentru 400 de panouri publicitare, însumând 762 de afișaje. Mesajul central era imaginea lui Nicolae Ciucă alături de coperta volumului, într-o campanie amplă care a acoperit întreaga țară. Partidul a recunoscut că suma a provenit din subvenția primită de la bugetul de stat, adică din bani publici.Transparența PNL în prezentPNL refuză în continuare să facă publice cheltuielile privind contractele de presă și propagandă finanțate din subvenția de la bugetul de stat. Solicitările formulate în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public sunt ignorate în continuare chiar de la vârful partidului. Aceste fonduri provin din bani publici, iar caracterul lor impune un standard de transparență. Singurele sume la care publicul are acces sunt cele declarate oficial în cadrul Autorității Electorale Permanente (AEP), aferente campaniilor electorale. Contractele încheiate de partide cu diferite trusturi de presă rămân necunoscute pentru ochii publicului. Mai mult, acestea sunt de cele mai multe ori intermediate de agenții și nu încheiate direct între partide și trusturile media.