Moartea ayatollahului Ali Khamenei în urma bombardamentelor lansate în februarie 2026 de către Statele Unite și Israel marchează cel mai acut punct de inflexiune pentru Republica Islamică de la Revoluția din 1979 până în prezent. După 36 de ani și jumătate la conducerea Iranului, liderul suprem lasă în urmă un regim slăbit, izolat și confruntat cu o criză de legitimitate fără precedent.Un lider al continuității autoritareNăscut la 19 aprilie 1939, Khamenei a fost o figură centrală a opoziției față de șahul Mohammad Reza Pahlavi (un aliat al Occidentului), fiind arestat de șase ori înainte de Revoluția Islamică din 1978-1979. După căderea monarhiei, a ocupat mai multe funcții-cheie în noul regim teocratic și a fost președinte al Iranului între 1981 și 1989, în plin război cu Irakul.După moartea ayatollahului Ruhollah Khomeini, în 1989, Adunarea Experților l-a desemnat lider suprem, deși nu avea rangul religios al predecesorului său. Dacă Khomeini a fost ideologul revoluției, Khamenei a transformat regimul revoluționar într-un stat profund securitar, dominat de rețele clericale și de aparatul militar controlat de acesta.36 de ani la conducerea IranuluiSub conducerea sa, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a devenit pilonul real al puterii, extinzându-și influența nu doar în plan militar, ci și economic și politic. Khamenei a consolidat un sistem în care guvernul ales era sistematic supus liderului suprem, iar responsabilitățile instituționale erau deliberat neclare, astfel încât deciziile finale să îi revină întotdeauna lui.Direct legată de ascensiunea sa, Constituția Iranului a fost schimbată în 1989 pentru a elimina cerința ca liderul suprem să fie un marja (cea mai înaltă autoritate religioasă), făcând posibilă astfel numirea sa. Când au apărut mișcări reformiste (precum „Green Movement” în 2009), Khamenei le-a reprimat iar sistemul politic a fost controlat constant pentru a împiedica orice putere reală a reformiștilor sau a opoziției moderate.Sub conducerea sa, competiția electorală a devenit tot mai limitată. Candidaturile opoziției au fost restrânse, iar sistemul politic a rămas dominat de conservatori și hard-lineri. Programul nuclear și confruntarea cu OccidentulKhamenei a susținut dezvoltarea programului nuclear iranian, invocând dreptul la energie nucleară civilă și emițând o fatwa (o opinie religioasă privind legea islamică) verbală împotriva armelor de distrugere în masă. Totuși, după retragerea unilaterală a SUA din acordul nuclear din 2015 în primul mandat al lui Donald Trump, Iranul a depășit treptat toate limitele stabilite, acumulând uraniu îmbogățit aproape la nivelul la care puteau construi o armă nucleară.În ultimii ani, tensiunile cu Israelul și Statele Unite au escaladat dramatic. În 2024 au avut loc primele atacuri directe între Israel și Iran. În iunie 2025, Israelul a atacat facilități nucleare din Iran, iar Teheranul a ripostat cu rachete și drone. Conflictul s-a amplificat în așa-numitul „Război de 12 zile”, cu implicarea Statelor Unite. Liderul suprem Ali Khamenei a fost asasinat pe 28 februarie, în locuința sa, bombardată de cei doi aliați. Cum au reacționat iranienii la moartea liderului Moartea liderului suprem a declanșat reacții profund divergente în societatea iraniană, reflectând fracturile acumulate în aproape patru decenii de conducere autoritară.În Teheran și în alte orașe mari, susținători ai regimului au ieșit în piețe pentru a-l comemora, îmbrăcați în negru, fluturând steaguri și portrete ale acestuia. În unele zone s-au auzit sloganuri ostile la adresa Statelor Unite și Israelului, iar discursul dominant în aceste cercuri a fost unul de martirizare și promisiuni de răzbunare.În paralel, în alte cartiere și orașe, reacția a fost diametral opusă, iar diaspora iraniană a avut cea mai mare libertate de a se bucura de moment. Imediat după apariția informației, au circulat pe rețelele sociale imagini cu oameni care celebrau pe străzi, claxonau, dansau sau aprindeau artificii. Unii s-au alăturat „sărbătorii” de la balcoanele locuințelor. Pentru o parte a populației, în special pentru cei afectați direct de represiunea violentă din ianuarie, vestea a fost percepută ca o formă tardivă de justiție. Supraviețuitori ai protestelor și persoane care au asistat la intervențiile în forță ale autorităților au descris un sentiment de eliberare emoțională, amestecat însă cu neîncredere și prudență. Medici care au tratat răniți în timpul manifestațiilor sau studenți care au văzut colegi împușcați au vorbit despre sentimente similare, după luni de traume acumulate.Există însă și o categorie semnificativă de iranieni care, deși nu susțineau neapărat regimul, privesc situația cu teamă. Pentru ei, eliminarea liderului de către o putere străină ridică riscul unui vid de putere, al instabilității și al unui scenariu similar celui din Irak după intervenția externă. În aceste cercuri, incertitudinea privind viitorul politic al țării prevalează asupra oricărei satisfacții.O țară în...