Un sondaj de opinie realizat de Avangarde a căutat să afle părerea românilor despre Mișcarea Legionară și mareșalul Ion Antonescu. La nivel național, datele arată că 59% dintre români consideră că Mișcarea Legionară a fost o organizație criminală și doar 24% nu sunt de acord cu acest lucru. Procentele sunt, însă, mult mai strânse când vine vorba de Antonescu. Figura șefului de stat al României din timpul celui de-al Doilea Război Mondial își păstrează reputația controversată. Conform sondajului, Ion Antonescu este considerat un erou de către 29% dintre respondenți, în timp ce 35% îl văd ca fiind criminal de război. Interesant e faptul că procentul celor care au refuzat să răspundă este, de fapt, cel mai mare, anume 36%. O a treia întrebare s-a referit la un cunoscut slogan legionar, unul pe care respondenții s-ar putea să nu-l fii identificat ca atare, după cum afirmă autorii sondajului. Întrebaţi dacă sunt de acord sau nu cu afirmaţia „Să facem o ţară ca soarele sfânt de pe cer”, 50% s-au declarat de acord cu acest slogan, față de cei 38% care nu au aceeași părere.Avangarde a împărțit respondenții pe baza nivelului de studiu, însă, în afară de segmentul celor care au refuzat să răspundă, procentul românilor cu studii superioare este majoritar indiferent de întrebare sau de răspuns. Asta poate fi explicat prin faptul că sondajul a dispus de mai mulți oameni cu studii superioare decât restul categoriilor. În orice caz, rezultatele sunt îngrijorătoare, mai ales cele legate de ultimele două întrebări, unde fie faptele istorice sunt interpretate la poluri opuse, fie unul dintre cele mai de seamă sloganuri ale legionarilor nu este recunoscut și e îmbrățișat fără probleme. Procentul de 36% de oameni care au refuzat să facă vreo calificare despre Antonescu dă măsura corectei analize istorice pe care sistemul educațional românesc eșuează s-o predea elevilor. Au trecut nu mai puțin de 80 de ani de la tragediile celui de-al Doilea Război Mondial, iar România continuă să aibă probleme în a identifica rolul pe care l-a avut în desfășurarea Holocaustului. Rezultatele sondajului poate n-ar trebui să surprindă, mai ales că, în acest moment, un fost candidat la alegerile prezidențiale a fost trimis în judecată pentru promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război. Călin Georgescu nu s-a ferit niciodată să-și însușească ideile legionare și chiar l-a citat pe Ion Antonescu într-o ieșire publică.La polul opus, președintele Nicușor Dan a refuzat să promulge, în iulie, o lege votată de Parlament care prevedea înăsprirea pedepselor pentru promovarea acestor idei, dar și organizaţiile cu caracter fascist şi legionar, pe motiv că legea ar lăsa loc de interpretări abuzive. CCR a respins contestația președintelui și legea a trebuit promulgată.