Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) cere incriminarea femicidului și recunoașterea sa ca faptă separată în legislația țării. Reprezentanții agenției au propus deja modificarea legii pentru a face posibilă clasificarea în Codul Penal. Decizia ANES vine pe fondul crimei de marți, 5 august, când o femeie din Arad a fost răpită, torturată și, în final, ucisă de fostul partener. Agresorul a hărțuit și cele două fete pe care le avea cu femeia ucisă. Toate aceste lucruri s-au petrecut, așa cum ne-au obișnuit aceste cazuri din păcate, în ciuda ordinului de protecție plasat împotriva bărbatului. „ANES susține ferm necesitatea incriminării femicidului în legislația penală românească – recunoașterea, la nivel juridic, a uciderii unei femei pentru simplul fapt că este femeie. ANES a propus modificarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, prin introducerea unei definiții oficiale a femicidului, ca premisă esențială pentru incriminarea acestuia în Codul penal”, a afirmat agenția, într-o postare pe Facebook. Cu tot cu această tragedie din județul Arad, România a ajuns la 33 de cazuri de femicid doar în acest an. Pe lângă ANSE, zeci de ONG-uri cer la rândul lor o înăsprire a legii și sisteme de sprijin pentru femeile care îndură abuzuri din partea bărbaților.Italia deja a votat ca femicidul să fie o crimă separată în legislația lor, tocmai pentru că situația devenise critică. Dacă va alege să urmeze acest exemplu, statul român trebuie să se asigure că legea este suplinită de educație și de un efort constant al autorităților pentru protejarea femeilor în fața oricăror forme de hărțuire. În acest moment, România are lipsuri la toate aceste capitole, însă cea mai gravă dintre ele se referă la serviciile dedicate victimelor, care sunt ori subfinanțate, ori există doar pe hârtie. Reprezentanții statului nu sunt educați și nici instruiți să recunoască violența de gen, consecința fiind că pârghiile de prevenție sau ajutor pentru femei sunt complet inutile în fața misoginismului criminal.După 33 de cazuri de femicid care au puncte comune, de la ordine de restricție, antecedente penale și până la termene de închisoare ale criminalilor, răspunsul autorităților se lasă așteptat. Președintele Nicușor Dan a cerut măsuri clare și ferme de combatere a acestor violențe, însă nici guvernul, nici Parlamentul nu au înaintat vreo propunere legislativă concretă în care această problemă să fie abordată. Orice întârziere din partea statului de sancționare a femicidului, a violenței și hărțuirii născute din misoginism, orice faptă ignorată și tratată ca o simplă crimă este complicitate la oricare alte cazuri în care femeia sfârșește victimă. Dincolo de mâna agresorului, refuzul autorităților de a ajuta și de a accepta realitatea dură în care femeile sunt obligate să trăiască, poartă aceeași responsabilitate.