Scrisoarea trimisă de Donald Trump premierului Norvegiei, Jonas Gahr Støre, menține tensiunile în relațiile transatlantice. În mesajul transmis ca răspuns la o solicitare de dialog din partea Norvegiei și Finlandei, Trump își exprimă veșnica frustrare privind o mare lovitură pentru orgoliul său - Premiul Nobel pentru Pace - și leagă direct acest fapt de disponibilitatea sa de a acționa „exclusiv în interesul păcii”.Donald Trump condiționează practic disponibilitatea pentru dialog de recunoașterea sa publică - în acest caz, de neacordarea Premiul Nobel pentru Pace. Acest fapt nu mai ridică semne de întrebare suplimentare privind stabilitatea și predictibilitatea politicii americane, direcția fiind deja una clară, în lumina evenimentelor petrecute de la începutul acestui an. Mai mult, președintele american introduce în aceeași scrisoare subiectul Groenlandei, afirmând că „lumea nu este sigură” fără controlul complet al SUA asupra teritoriului și punând sub semnul întrebării drepturile legitime ale Danemarcei asupra teritoriului. Interesul lui Trump pentru Groenlanda nu este nou, dar modul în care îl justifică acum atinge un nivel de cinism greu de ignorat. Declarațiile sale sunt o combinație de revizionism și presiuni geopolitice majore greu de digerat, venind tocmai din partea „partenerului strategic”. În plus, legarea acestui subiect de tarife comerciale împotriva Norvegiei și altor state europene transformă o dispută diplomatică într-o demonstrație de forță. Din fericire, mai sunt câteva voci în Uniunea Europeană care nu cedează în fața presiunilor lui Trump și oferă reacții pe măsură. „Europa nu va fi șantajat㔄Sunt mulțumită de mesajele consecvente transmise de restul continentului: Europa nu se va lăsa șantajată”, a venit reacția Danemarcei prin vocea prim-ministrei Mette Frederiksen, după discuții cu premierul britanic Keir Starmer, cancelarul Germaniei Friedrich Merz și președintele francez Emanuel Macron. De altfel, singura reacție normală în astfel de momente. Semnificativă este și pregătirea unor tarife de 110 miliarde de dolari pentru companiile americane, semn că presiunile economice nu funcționează într-o singură direcție. Relația transatlantică a mai trecut prin momente dificile, dar tensiunile actuale sunt diferite prin natura lor, pentru că nu mai vorbim doar despre viziuni politice și ideologice diferite, ci despre o lipsă de încredere în intențiile și stabilitatea partenerului. Uniunea Europeană și Statele Unite sunt în pragul unui „divorț” strategic, distanța dintre ele crescând semnificativ în ultimul an. Să fie acesta sfârșitul alianței care a definit securitatea occidentală preț de câteva decenii?