Uniunea Europeană și India au ajuns la un acord comercial istoric, care va crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume, acoperind aproximativ 2 miliarde de oameni și circa 25% din PIB-ul global. Anunțul a fost făcut la New Delhi de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de premierul indian Narendra Modi.„Am făcut istorie astăzi. Am încheiat mama tuturor acordurilor. Am creat o zonă de liber schimb pentru 2 miliarde de oameni, cu beneficii de ambele părți. Acesta e doar începutul. Vom întări relația noastră strategică să fie și mai puternică”, a scris Ursula von der Leyen pe platforma X.Negocierile pentru acest pact au durat aproape două decenii, cu pauze și reluări succesive, iar finală a venit pe fondul reconfigurării comerțului global, al politicilor tarifare agresive ale SUA și al tensiunilor comerciale cu China.Ce prevede acordulAcordul UE–India va elimina sau reduce tarifele pentru 96,6% din exporturile europene către India, ceea ce ar urma să genereze economii de până la 4 miliarde de euro anual pentru companiile europene. Printre principalele prevederi se numără și eliminarea tarifelor pentru aproape toate produsele din domeniul aeronautic (avioane și nave spațiale), reducerea masivă a taxelor pentru utilaje, produse chimice și farmaceutice, scăderea tarifelor pentru automobile până la 10%, cu un plafon anual de 250.000 de vehicule, acces preferențial pentru furnizorii europeni de servicii, în special în sectorul financiar și maritim, tarife reduse pentru băuturi alcoolice și eliminate pentru sucuri și alimente procesate.În paralel, India anticipează beneficii majore pentru sectoare precum textilele, bijuteriile și produsele din piele.Impactul așteptatPotrivit Comisiei Europene, exporturile UE către India ar urma să se dubleze până în 2032. Comerțul bilateral cu bunuri a ajuns deja la 120 miliarde euro în 2024, cu o creștere de aproape 90% în ultimul deceniu, la care se adaugă alte 60 miliarde euro în servicii.UE este cel mai mare partener comercial al Indiei, iar pentru Bruxelles, piața indiană este considerată strategică pe termen lung, atât pentru exporturi, cât și pentru investiții și tehnologie. Acordul nu este doar economic, ci are și un impact geopolitic semnificativ. UE și India au anunțat simultan lansarea unui parteneriat de securitate și apărare, similar celor existente între UE și Japonia sau Coreea de Sud. Mișcarea reflectă dorința ambelor părți de a-și reduce dependențele strategice - India față de Rusia în domeniul militar, iar Europa față de Statele Unite.Semnarea formală a acordului va avea loc după verificarea juridică a documentelor. Ulterior Comisia va transmite Consiliului propunerea de semnare și finalizare a acordului. După aprobarea în Consiliu, UE și India pot trece la semnarea documentelor. După semnare, acordul trebuie să primească aprobarea Parlamentului European și decizia Consiliului privind încheierea sa pentru a putea intra în vigoare. Acordul va deveni aplicabil după ce și India finalizează procesul de ratificare.