Sărăcia menstruală este un fenomen care afectează cel puțin una din 10 fete la nivel european și se referă la lipsa resurselor pentru asigurarea produselor de igienă menstruală. Această problemă atrage după sine o întreagă serie de dificultăți sociale pentru persoanele aflate la menstruație. Sărăcia menstruală poate însemna absenteism școlar, alegerea între produse alimentare și produse de igienă feminină, precum și alte probleme care apar în gestionarea menstruației atunci când femeile nu-și pot permite costurile absorbantelor lună de lună. În România, 4,8 milioane de persoane au menstruație. Conform Asociației „Pe Stop”, aproximativ 1 milion dintre acestea sunt afectate de sărăcia menstruală. Totodată, România se situează pe ultimul loc în clasamentul indexului egalității de gen din Uniunea Europeană, calculat de Institutul European pentru Egalitate de Gen (EIGE) pentru anul 2024. Potrivit Fundației Friedrich Ebert, acesta este singurul instrument de măsurare a domeniului egalității de gen, calculat pe următoarele dimensiuni: muncă, bani, cunoaștere, timp, putere și sănătate.Necesitate sau lux? Deși produsele de igienă feminină ar trebui să fie un minim necesar pentru orice femeie, acestea ajung de multe ori „produse de lux”, pentru simplul fapt că nu și le pot permite de la o lună la alta.În România, produsele menstruale au aplicată cota standard de TVA de 21%. În octombrie 2024, Senatul a aprobat reducerea TVA-ului la 9% pentru produse menstruale. Proiectul este blocat, însă, la Camera Deputaților. Un alt proiect care ar fi atins această temă, inițiat de Oana Țoiu în 2021, zace în sertarele aceleiași Camere. Legea viza acordarea unor tichete sociale de 15 lei tinerelor din familii vulnerabile.Rolul politicilor fiscale în combaterea sărăciei menstruale a fost discutat chiar astăzi, de eurodeputați și experți, în cadrul Săptămânii Europene a Egalității de Gen, potrivit PRESShub.ro. În cadrul evenimentului, s-a analizat rolul TVA în combaterea sărăciei menstruale. Eurodeputații au pus la îndoială eficiența reducerii TVA, invocând creșterea artificială a prețurilor de bază de către comercianți. Aceștia au sugerat, în schimb, sisteme de distribuție gratuită a produselor menstruale și au cerut integrarea dimensiunii de gen în evaluările fiscale viitoare ale Comisiei, subliniind impactul direct al sărăciei menstruale asupra absenteismului școlar.Ignoranța politicienilor față de cele 350.000 de eleve care nu-și permit să meargă la școală când sunt la menstruațieÎn luna iunie, o consiliera locală Ilinca Ghiza (USR) din Brașov, a propus un proiect pentru introducerea dispenserelor cu absorbante în școli frecventate de fete din medii vulnerabile. Proiectul pilot a fost depus pentru 3 școli alese după numărul cel mai mare de burse sociale, relatează Brasovenii.ro.„În România, peste 350.000 de adolescente nu își permit lunar produse de igienă menstruală. Vorbim de fete care lipsesc de la școală câteva zile pe lună doar pentru că nu au acces la absorbante”, a declarat, pentru HotNews, Ilinca Ghiza. Inițiativa a dat naștere rapid unui întreg scandal. Mai mulți consilieri locali s-au opus acesteia, susținând că educația sexuală este adusă forțat în discuție. „În calitate de mamă a unor copii sub 10 ani, consider că acest demers abuziv denotă o încercare de a aduce din nou în discuție cu orice preț, educația sexuală chiar și în rândul unor copii de doar 6 ani și ignoră și sfidează voința părinților cât și drepturile constituționale a părinților de a decide asupra educației propriilor copii (...). În școli NU intră oricine și NU instalează echipamente după bunul plac”, a declarat Pamela Diaconu, consilieră locală PNL. Diaconu a declarat că elevele pot apela la cabinetele medicale pentru sprijin, deși menstruația nu este o problemă medicală.Primarul George Scripcaru, acuzat de Ilinca Ghiza că blochează proiectul prin refuzul de a-l pune pe ordinea de zi, nu a dat curs dialogului cu jurnaliștii Hotnews, care l-au contactat pentru declarații.Viceprimarul Dan Ghiță, tot din partea PNL, a afirmat că directorii școlilor sunt de vină pentru că au permis ONG-urilor (partenere în proiect) instalarea dispenserelor în școli. Lucian Pătrașcu, viceprimarul PSD, a susținut că nu are o problemă cu absorbantele, dar această cheltuială nu este prevăzută în buget și nu a fost discutată în coaliția de la nivel local, din care USR nu face parte.Consilierul USR George Boroda a criticat administrația locală, spunând că „se teme de un absorbant”.