Cel mai recent raport Eurostat privind locuirea în Uniunea Europeană analizează aspecte ce țin de calitatea locuințelor, de evoluția prețurilor chiriilor, a prețurilor de achiziție a locuințelor și a cheltuielilor lunare din gospodăriile europenilor. România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata de proprietate a locuințelor. În 2024, 94% dintre români locuiau în propria casă, un procent ce depășește semnificativ media europeană de 68%. România este urmată în clasament de Slovacia (93%), Ungaria (92%) și Croația (91%). Această cultură a proprietății este adânc înrădăcinată, deținerea unei locuințe fiind percepută ca o garanție de stabilitate și siguranță. Tendința este susținută și de contextul istoric, întrucât după căderea regimului comunist, milioane de români au devenit proprietari prin privatizarea masivă a fondului locativ de stat. Ponderea populației care deține o locuință proprie este în toată Uniunea mai mare decât cea care locuiește în chirie. În 2024, 68% din rezidenții UE aveau casa lor, iar 32% erau chiriași. Germania face singura excepție, fiind țara unde 53% din populație sunt chiriași. Cei mai mulți români locuiesc „la grămadă”Un aspect important în ceea ce privește calitatea locuirii este spațiul din locuințe. Media europeană în 2024 era de 1,7 camere pe o persoană. România și Slovacia sunt pe ultimele locuri, cu o medie de doar 1,1 camere de persoană. Cei mai mulți metri pătrați îi găsim în Malta (2,2 camere), Belgia, Luxemburg și Țările de Jos (2,1 camere).În UE, 17% din oameni stăteau înghesuiți în 2024, o îmbunătățire față de 19% în 2010. România are însă cea mai mare rată de înghesuială: 41% din populație stă în condiții de supraaglomerare. Suntem urmați de Letonia (39%) și Bulgaria (34%), iar cel mai puțin aglomerate state sunt Cipru (2%), Malta (4%) și Țările de Jos (5%).Opusul locuințelor supraaglomerate sunt cele subutilizate, raportat la spațiul disponibil. O treime dintre europeni (33%) stăteau în 2024 locuințe „prea mari”. România e din nou la polul opus, având cea mai mică pondere de locuințe subocupate: doar 7%. Situația se datorează în mare parte faptului că majoritatea locuințelor din mediul urban au fost construite în anii ’60–’80, sub forma a ceea ce numim astăzi „blocuri comuniste”, cu apartamente standardizate. Acestea au rămas baza locuirii pentru milioane de familii, iar dimensiunile lor nu corespund nevoilor actuale. În România există totodată multe gospodării unde locuiesc familii multigeneraționale (părinți, copii, uneori și bunici). Tinerii se mută tot mai târziu din casa părinților, din cauza costurilor ridicate pentru o chirie sau achiziționarea unei locuințe proprii.