Potrivit Human Rights Activists News Agency (HRANA), 6.126 de persoane au fost ucise până în prezent în urma represiunilor violente din Iran, dintre care 5.777 de protestatari, 86 de minori, 214 membri ai forțelor de securitate și 49 de trecători. Organizația precizează că investighează alte 17.091 posibile decese, potrvitit RFI International.Protestele au izbucnit la finalul lunii decembrie, inițial pe fondul nemulțumirilor economice, dar s-au transformat rapid într-o mișcare amplă împotriva Republicii Islamice. Cele mai mari manifestații au avut loc pe 8 și 9 ianuarie, fiind totodată și cele mai masive din ultimii ani. Deși între timp demonstrațiile s-au estompat, violențele continuă.ONG-urile acuză autoritățile iraniene de „represiuni fără precedent”, inclusiv prin deschiderea directă a focului asupra protestatarilor. HRANA afirmă că peste 41.880 de persoane au fost arestate. Organizația condamnă blocajul aproape total al internetului timp de trei săptămâni, care a îngreunat documentarea situației și monitorizarea victimelor. HRANA avertizează că cifrele confirmate sunt, cel mai probabil, mult subevaluate.Activiștii semnalează practici alarmante, precum raiduri în spitale pentru identificarea și arestarea protestatarilor răniți. Deși Ministerul Sănătății iranian susține că persoanele rănite se pot prezenta la spital „fără teamă”, realitatea din teren spune cu totul altceva. Potrivit sursei citate, autoritățile iraniene au publicat recent primul bilanț oficial, indicând 3.117 morți, majoritatea fiind, potrivit regimului, membri ai forțelor de securitate și civili uciși de „huligani”. Între timp, postul Iran International, cu sediul în Regatul Unit, dar și alte publicații internaționale, au avansat un bilanț mult mai drastic de peste 36.500 de persoane ucise doar în zilele de 8 și 9 ianuarie, citând rapoarte, documente și surse. Un alt ONG, Iran Human Rights, cu sediul în Norvegia, afirmă că a documentat cel puțin 3.428 de protestatari uciși și avertizează că bilanțul final ar putea ajunge la 25.000 de victime.