Context: Mica Vienă
Timișoara a fost adesea portretizată ca o enclavă europeană în inima României; un simbol al multiculturalismului, al progresului, al gândirii libere. Pe 29 martie 2025, două proteste care au împărțit orașul în două realități paralele au arătat că această imagine nu e completă. Pe de-o parte, un marș „pentru viață”, organizat de mai multe biserici și susținut cu discursuri profund religioase, uneori aproape fanatice. Pe cealaltă parte, un contra-protest al tinerilor care cer drepturi reproductive reale și accesibile pentru femei.
Această ruptură nu e doar ideologică. E una care atinge chestiuni profunde: cine are dreptul să decidă pentru corpul unei femei? De ce, într-o țară unde avortul este legal, acesta devine tot mai inaccesibil? Cum am ajuns să auzim îndemnuri din partea unui putinist pe o scenă dintr-un parc timișorean?
Marșul pentru viață: credință, dogmă și manipulare
Protestul a început în fața bisericii “Sfânta Maria Regina Păcii și Unității” din parcul Carmen Sylva. Enoriași, preoți, familii cu copii – un public de aproximativ 100 persoane – au ascultat discursurile clerului local și al invitaților speciali.
Preotul Ioan Chișărău, unul dintre organizatorii manifestației, a deschis evenimentul cu un apel familiar:
„Dumnezeu iubește copilașii, iubește pe copiii nenăscuți […] Domnul a spus să iubești pe aproapele ca pe tine însuți.”
Discursul său a fost previzibil: apărarea vieții, condamnarea “păcatului” de a face avort, glorificarea familiei tradiționale. A lipsit, în schimb, orice recunoaștere a contextului social sau medical în care o femeie ia decizia de a întrerupe o sarcină.
În ciuda tonului său relativ moderat, momentul care a stârnit cele mai multe întrebări a fost cel al preotului elvețian Rolf-Philipp Schönenberger.
Schönenberger: De la Fatima la Kremlin
Rolf-Philipp Schönenberger este preot, și totodată fondatorul Eastern European Aid. Începând cu anii ’90, acesta a înființat diverse facilități în Rusia, în diverse țări din fosta Uniune Sovietică, dar și în România. Conform propriului site, se deplasează în toate căminele de copii de mai multe ori pe an și vizitează filialele pentru a se asigura că ajutorul oferit de angajații și donatorii din Europa de Vest beneficiază cât mai mulți oameni nevoiași din Europa de Est.
Invitat ca partener spiritual al marșului, Schönenberger s-a adresat în limba germană. Am asistat la un discurs bizar încărcat cu viziuni mistice, conspirații globale și geopolitică mascată sub aparența credinței:
„(Maica Domnului) m-a crescut de mic copil. De la 11 ani ea a vrut sa ma dedic ei în taină, în secret. M-am dedicat complet acesteia… pentru că nimeni nu știa.”
„Firește, ca elvețian care trăiește în pace, nu știam ce să fac cu Rusia. Dar am înțeles că Maica Domnului are un plan pentru mine. Și aceste avorturi sunt un război în întraga lume […]. Si acest război continuă! Războiul din Ucraina nu o să se oprească! Și oriunde mai e război, în Gaza, în Israel. Acest păcat al distrugerii, adică avortul, aduce război în toată lumea.”
„Doar prin rozariu putem termina războiele acestea, după cum spune Maica Domnului de la Fatima. Rozariul poate impiedica războaiele, le poate termina și le poate preveni cu totul.”
„Noi nu avem nici un viitor astăzi, nici în Europa, nici oriunde în lume, dacă nu îngenunchiem în fața Domnului și dacă nu sărbătorim viața.”
În primă instanță, pe site-ul fundației acestuia am identificat o poza cu icoana Maicii Domnului din Vladimirskaia, un simbol ideologic invocat des de unele voci din Biserica Ortodoxă Rusă sau de ideologi apropiați Kremlinului pentru a legitima ideea de „misiune sfântă” a Rusiei — mai ales în contextul războiului din Ucraina. Nu am putut trece cu vederea nici faptul că Rolf Schönenberger este un preot greco-catolic a cărui ideologie religioasă nu ar trebui să aibă legatură cu icoana Maicii Domnului din Vladimiskaia – un simbol bizantin al culturii ortodoxe.
Până în acest punct am putut face doar speculații cu privire la legăturile dintre preotul Schönenberger și aparatul de propagandă rusească, însă situația s-a schimbat radical în momentul în care am descoperit alte declarații ale acestuia în cadrului ediției intitulate “Aktuelle Situation in der Ukraine – Pater Rolf-Philipp Schönenberger” din cadrul podcastului Radio Gloria:
„Astăzi este întuneric deoarece lumina aproape că nu mai pătrunde deloc. Începe cu o așa-zisă pandemie în care totul este gândit să sperie și să terifieze oamenii. Vor să subjuge întraga umanitate.”
„Putin s-a opus acestora. De ce vă rugați atât de puțin lui Putin? Știți deja că totul depinde de el. Dacă el spune că trebuie să fie pace, înseamnă că va fi pace.”
„ […] iar acest ulei (sfânt) vă va proteja de către toate aceste pandemii, de toate bolile. De asemenea, marcați-i pe cei posedați cu o cruce.”
Poziția favorabilă exprimată de Schönenberger față de regimul de la Kremlin, așa cum reiese din podcastul său din 2022, este una greu de trecut cu vederea. Afirmații precum „dacă Putin spune pace, atunci va fi pace” sau faptul că „totul depinde de el” sugerează nu doar o simpatie personală, ci o încredere necondiționată în liderul unui stat cunoscut pentru agresiuni internaționale și încălcări sistematice ale drepturilor omului. Nu mai vorbim despre o simplă analiză geopolitică din partea unui om al Bisericii, ci despre o susținere clară, care, indiferent de motivațiile din spate, ridică serioase semne de întrebare.
În acest context, devine cu atât mai neliniștitor faptul că Schönenberger deține și administrează fundații pentru copii orfani. Cum poate un astfel de individ, care manifestă o deschidere atât de clară către ideologii autoritare și lideri problematici, să fie responsabil de educația și protecția unor minori vulnerabili? Ce fel de valori promovează în rândul acestor copii? Și, mai important, cum a fost posibil ca un astfel de discurs – fie el religios, politic sau personal – să treacă neobservat atâta timp în spațiul public european?
Interviu cu Alexandru Neagoe, prof. univ. dr., sociolog, pastor și autor de carte
După încheierea discursurilor din parcul Carmen Sylva marșul a pornit către Catedrala Mitropolitană, timp în care am reușit să obținem puncte de vedere din partea participanților de rând, dar și a unuia dintre promotorii din zona de vest a țării a acestui curent ideologic: prof. univ. dr. Alexandru Neagoe.
Ce părere aveți despre ce se întâmplă astăzi în oraș?
Alexandru Neagoe: Vă referiți la marșul acesta? Reprezintă libertatea de exprimare care este garantată prin toate tratatele de drepturile omului. Oamenii care sunt aici sunt ca să își exprime un punct de vedere cu privire la dreptul la viață.
Nu considerați că ar trebui totuși ca femeia să aibă ultimul cuvânt de spus în aceste situații?
Alexandru Neagoe: Da, libertatea de alegere este o libertate fundamentală în toate tratatele de drepturile omului. Ea este foarte important, considerată, dar dreptul suprem este dreptul la viață. Există o ierarhie a drepturilor în lumea asta, Există drepturile studentului, drepturile angajatorului, ale angajatului, ale oricui. Dar dreptul suprem este dreptul la viață. De aceea, în ierarhia drepturilor umane, viața este ceea ce primează și de aceea libertatea este doar în funcție de așezarea sa în această ierarhie a drepturilor. Nu poate fi niciodată mai presus decât dreptul suprem, dreptul la viață.
Să presupunem totuși că ar exista o situație neplăcută, o situație în care fătul ce se află în pântecul mamei are anumite probleme de dezvoltare. Cum considerați că ar trebui tratată acea situație? Ați spus la un moment dat despre ierarhia drepturilor, ce drepturi ar trebui să primeze în acea situație?
Alexandru Neagoe: Așa este, există, din păcate, astfel de situații în vremurile noastre. Uneori se anticipează când urmează nașterea probabilă a unui copil cu probleme, dar în același timp, este foarte important de reținut faptul că, dacă ar fi să dăm dreptul la viață în funcție de cât de convenabil este pentru persoana în cauză sau pentru cei apropiați ai ei, foarte multe persoane n-ar trebui să mai existe. Nazismul pe asta a construit: sunt oameni care sunt utili societății și sunt oameni care împovărează societatea – hai să ne scăpăm de cei care sunt o povară pentru societate. Deci, când dreptul la viață este calculat din punct de vedere al avantajelor pe care le oferă social, economic, este ceva extrem, extrem de periculos. Spun asta, bineînțeles, conștient de faptul că pentru o familie, pentru o femeie care urmează să aibă un copil cu dificultăți, cu dizabilități, este o provocare extraordinară și ar trebui să se bucure de tot sprijinul din lumea asta în parcursul pe care îl are în față, dar nu anulează dreptul la viață al acelei ființe umane care din momentul concepției este ființă umană, nu poate fi privită altfel. Nu este nimic ce mai trebuie adăugat la fătul acela ca el să devină ființă umană și de aceea dreptul la viață primează. Aș mai spune următorul lucru: pe acest raționament al dumneavoastră, o mulțime dintre oamenii cei mai valoroși pe care planeta noastră i-a cunoscut n-ar fi trebuit să existe, înțelegeți?
La ce persoane vă gândiți?
Alexandru Neagoe: Nu mă apuc să dau exemple, dar există persoane care știm că au dificultăți majore și care, în același timp, au fost oameni care au adus un plus de valoare uriașă societății și ar fi ciudat să trebuiască să dăm exemple pentru că exemplele sunt foarte multe de oameni care din punct de vedere social reprezintă o provocare, dar în același timp au adus un plus de valoare enormă omenirii. Și asta așa, dacă e să calculăm plusul de valoare… dar, una peste alta, dreptul la viață este ceea ce este, ce primează.
Să presupunem totuși că ar exista o situație neplăcută, o situație în care fătul ce se află în pântecul mamei are anumite probleme de dezvoltare. Cum considerați că ar trebui tratată acea situație? Ați spus la un moment dat despre ierarhia drepturilor, ce drepturi ar trebui să primeze în acea situație?
Uneori se anticipează când urmează nașterea probabilă a unui copil cu probleme, dar în același timp, este foarte important de reținut faptul că, dacă ar fi să dăm dreptul la viață în funcție de cât de convenabil este pentru persoana în cauză sau pentru cei apropiați ai ei, foarte multe persoane n-ar trebui să mai existe. Nazismul pe asta a construit: sunt oameni care sunt utili societății și sunt oameni care împovărează societatea – hai să ne scăpăm de cei care sunt o povară pentru societate. Deci, când dreptul la viață este calculat din punct de vedere al avantajelor pe care le oferă social, economic, este ceva extrem, extrem de periculos. Spun asta, bineînțeles, conștient de faptul că pentru o familie, pentru o femeie care urmează să aibă un copil cu dificultăți, cu dizabilități, este o provocare extraordinară și ar trebui să se bucure de tot sprijinul din lumea asta în parcursul pe care îl are în față, dar nu anulează dreptul la viață al acelei ființe umane care din momentul concepției este ființă umană, nu poate fi privită altfel. Nu este nimic ce mai trebuie adăugat la fătul acela ca el să devină ființă umană și de aceea dreptul la viață primează. Aș mai spune următorul lucru: pe acest raționament al dumneavoastră, o mulțime dintre oamenii cei mai valoroși pe care planeta noastră i-a cunoscut n-ar fi trebuit să existe, înțelegeți?
La ce persoane vă gândiți?
Alexandru Neagoe: Nu mă apuc să dau exemple, dar există persoane care știm că au dificultăți majore și care, în același timp, au fost oameni care au adus un plus de valoare uriașă societății și ar fi ciudat să trebuiască să dăm exemple pentru că exemplele sunt foarte multe de oameni care din punct de vedere social reprezintă o provocare, dar în același timp au adus un plus de valoare enormă omenirii. Și asta așa, dacă e să calculăm plusul de valoare… dar, una peste alta, dreptul la viață este ceea ce este, ce primează.
Piața Unirii: empatie, nu dogmă
Seara, într-o atmosferă complet diferită, Piața Unirii a devenit scena contramanifestului “Pro alegere”: câteva zeci de tineri, dar și adulți de toate vârstele, pancarte scrise de mână, discursuri articulate și curajoase, povești din vremurile în care avortul era complet interzis. În comparație cu marșul de dimineață unde mesajele erau recitate dogmatic, aici răsuna empatia, umanitatea, înțelegerea profundă a complexității unei alegeri personale, din partea unor oameni simpli, ci nicidecum a unor reprezentanți de culte religioase sau de instituții statale.
„Este o cauză foarte importantă pentru mine și am ajuns cum mai implic în asta pentru că mi se pare absolut ireal că, cu tot cu istoria pe care o avem, până și în anul 2025 ne dezamăgim femeile de pretutindeni… și le dezamăgim prin a nu le acorda autonomie corporală, prin a le refuza dreptul la servicii medicale sigure și, din păcate, de cele mai multe ori, prin a le condamna la moarte. Spun asta și vreau să evidențiez chestia asta, pentru că avortul nu este un serviciu medical de care beneficiază doar femeile care nu vor să aibă copii. Știm cu toții că sarcina este un proces foarte complex, pe parcursul care pot apărea tot felul de probleme, și viața mea este de foarte multe ori pusă în pericol de chestia asta, și putem observa foarte bine cum în țările unde avortul este scos total din legalitate femeilor le sunt refuzate proceduri care literalmente le-ar salva viața. Și da, este foarte dezamăgitor și dezarmant și sincer aș vrea să văd nu doar femei care vin aici și vorbesc despre asta, pentru că este foarte important și vreau să văd toată lumea, vreau să văd femei, bărbați, non-binary, toată lumea, I don’t care. Haideți și susțineți femeile și vreau să vă aud.”
„Noi, femeile din România, nu mai acceptăm jumătăți de măsură. Dreptul la avort nu e negociabil. Corpul nostru nu e proprietatea statului, a bisericii, a doctorilor, a soților, a bărbaților și a nimănui în afară de noi. Nu mai dăm niciun pas înapoi! Femei libere, nu sclave! Nu uităm, nu iertăm și nu cedăm!”
„Suntem aici pentru că drepturile noastre sunt în pericol, pentru că nu avem voie să tăcem. Suntem aici pentru că istoria ne-a arătat că, atunci când ignorăm pericolul, ne trezim cu legi care ne ucid. Ne-am uitat în jurul nostru și am văzut cum extrema dreaptă câștigă teren, cum mișcările așa-zise “pro life” vor să ne fie din nou reglementate corpurile, cum femeile sunt împinse înapoi, spre o existență în tăcere și în supunere.”
„Nu vorbim despre trecut. În România, avortul este legal, dar aproape imposibil de obținut în spitalele publice. Medicii invocă obiecția de conștiință în spital, dar în cabinetele lor private sunt mai mult decât dispuși să facă exact aceeași procedură dacă este plătită cu sute sau chiar mii de lei. Femeile fără bani sunt lăsate să sufere, umilite și forțate să caute soluții periculoase, exact ca pe vremea decretului 770, deci să se audă mai tare vocea noastră!”
„Nu este o teorie, nu este o teamă nefondată. Se întâmplă chiar acum. În Statele Unite, unde femeile au pierdut în multe părți dreptul de a decide asupra propriului corp. În Polonia, unde avortul este aproape imposibil de obținut și femeile mor din cauza unor legi criminale. În România, unde am crezut că marșurile pentru viață sunt doar niște adunături ridicole, dar ne-am trezit cu un referendum național declanșat de Coaliția pentru Familie. Să fie clar, Coaliția pentru Familie nu s-ar fi o prilată a carea drepturilor comunității LGBT. Agenda lor adevărată a fost și este controlul asupra femeilor. Ei vor femeia înapoi la cratiță, la făcut copii, fără drepturi, fără voce, fără putere. Regăsim această oribilă coaliție în partidele extremiste și în mișcările provite.”
Atmosfera protestului a fost marcată de scandări ritmate, prin care participanții și-au exprimat revendicările și nemulțumirile. Mesaje precum „Corpul meu, alegerea mea!”, „1, 2, 3, 4, avortăm patriarhatul!” sau „Vrem dreptate, nu control; nu suntem incubator!” au fost repetate de mulțime, subliniind caracterul civic și politic al adunării. Aceste lozinci au sintetizat temele centrale ale manifestației: dreptul la autonomie corporală, opoziția față de controlul instituțional asupra corpurilor femeilor și respingerea patriarhatului ca sistem opresiv.
Avortul în țară: Drept garantat de lege, acces limitat
România are una dintre cele mai ridicate rate ale avorturilor raportate la numărul de nașteri din Uniunea Europeană: aproximativ 480 de avorturi la 1000 de nașteri – dublu față de media UE. Asta nu se întâmplă din lipsă de „credință”, ci din lipsă de educație sexuală și acces medical.Peste 80% dintre spitalele publice din România nu efectuează avorturi la cerere, deși acestea sunt legale până la 14 săptămâni. Multe unități medicale invocă „obiecția de conștiință”, iar Ministerul Sănătății tace. Rezultatul? Dreptul legal devine un privilegiu condiționat de bani, de orașul în care te afli sau de norocul de a găsi un medic dispus să respecte legea. Femeile sunt împinse spre clinici private costisitoare, sau mai rău, spre soluții nesigure.
Discrepanța dintre legalitate și acces concret la avort creează în România o realitate profund inegală. În timp ce o femeie din București sau Cluj are mai multe șanse să găsească o clinică privată unde procedura este disponibilă, o femeie dintr-un oraș mic, fără resurse, descoperă că „dreptul” ei e doar un principiu pe hârtie.
În multe spitale publice, refuzul de a efectua avorturi nu are legătură cu infrastructura, ci cu decizii ideologice colective; o formă de abuz sistemic travestit în moralitate. Fără o rețea națională coerentă de sprijin, femeile vulnerabile sunt obligate să își ascundă sarcina, să recurgă la metode riscante ce le pun viața în pericol, să continue sarcina și să își abandoneze copilul, sau chiar să devină mamă fără voința ei – toate acestea în ciuda trecutului traumatic al României, marcat de decese provenite din avorturi ilegale. Când întreaga echipă medicală refuză procedura, vorbim despre o formă de cenzură religioasă, nu despre echilibru etic.
Statul, prin Ministerul Sănătății, nu intervine. Nu există date clare, nu sunt reglementate alternative, iar distribuția serviciilor medicale este lăsată la voia întâmplării. Astfel, vocea Bisericii devine, prin omisiunea autorităților, politică publică tăcută. A invoca soluția clinicilor private ignoră realitatea economică: cu un salariu minim de puțin peste 2000 de lei, iar un avort costând între 800 și 2000, pentru multe femei – adolescente, victime ale abuzului, persoane marginalizate – procedura devine inaccesibilă.
Așadar, dreptul la avort nu este garantat, ci condiționat. Când un drept devine accesibil doar celor privilegiați, democrația devine și ea selectivă. În loc de sprijin, femeile ce nu dispun de resurse financiare extraordinare primesc stigmat, iar în loc de soluții, primesc și mai multe probleme.
Anti-avort: cu ce scop?
Privind cifrele, dar și poveștile tragice pe care femeile și asociațiile de profil le transmit la prima mână, o întrebare persistă: ce sens mai au manifestațiile anti-avort într-o țară unde accesul la această procedură este deja drastic restrânsă pe bază de motive religioase din partea spitalelor? Nu credința pare să lipsească, ci educația, sprijinul și infrastructura.
Totuși, protestele continuă. Susținute de biserici și organizații conservatoare, acestea promovează atât un control simbolic asupra femeii, cât și o potențială schimbare legislativă în ceea ce privește dreptul la avort; o consolidare a influenței, o încercare de a transforma un drept deja fragil într-un tabu absolut, închizând ușa complet pentru viitor.
