O țară, două realități
În primul tur al alegerilor prezidențiale din județul Timiș, doar câteva orașe și localități au înclinat balanța către un candidat cu profil european și moderat: Timișoara și comunele satelit Dumbrăvița, Giroc, Ghiroda, respectiv Moșnița Nouă.
George Simion a câștigat restul de 94 din cele 99 de localități. Un scor masiv răspândit pe aproape tot teritoriul județului, de la frontiera vestică până în satele mici de la granița cu Hunedoara.
Această discrepanță între opțiunile politice ale mediului urban și rural din Timiș nu a fost un fenomen izolat, și nici unul nemaiîntâlnit. O radiografie națională a alegerilor arată că această divizare se repetă în toate județele mari ale țării, în special acolo unde capitalele de județ sunt orașe universitare, conectate economic și cultural la spațiul european: Cluj, Iași, Brașov, Sibiu sau București.
Diferențele de vot nu reflectă doar simpatii politice divergente, ci și viziuni distincte despre direcția în care ar trebui să se îndrepte România. În marile orașe, alegătorii l-au sprijinit pe Nicușor Dan, perceput ca un garant al traiectoriei europene și democratice a țării. În zonele rurale, George Simion a fost preferat de mulți pentru discursul său direct, antisistem, dar și pentru tonul naționalist, perceput drept autentic de o parte a populației dezamăgită de clasa politică tradițională.
„RO, rămâi!”, ultimul strigăt înainte de vot
Cu doar nouă zile înainte de alegeri, pe 9 mai, peste 15.000 de oameni au ieșit în Piața Victoriei din București pentru a participa la manifestul „RO, rămâi!”, organizat simultan în mai multe orașe din țară. Au fost, potrivit organizatorilor și jandarmeriei, 10.500 de participanți în Capitală, peste 4.000 în Cluj-Napoca, aproximativ 3.500 în Iași, iar la Timișoara în jur de 2.500.
În orașul de pe Bega, manifestul s-a desfășurat în fața Operei, acolo unde, cu exact 35 de ani în urmă, aveau loc primele scandări libere din decembrie 1989. Atmosfera de atunci părea să revină în ecou, dar cu alte cuvinte, altă frică și alte mize. Mulțimea scanda la unison „Putin, nu uita, România nu-i a ta!”, „Vest, nu Est!”, „Alertă antifascistă!” sau “Europa!”.
18 mai 2025: Romania a ales
Turul al doilea al alegerilor prezidențiale s-a încheiat cu victoria lui Nicușor Dan. A fost un rezultat care a liniștit mulți dintre votanții din centrele urbane, îngrijorați de o posibilă schimbare radicală de direcție geopolitică. Însă dincolo de rezultatul votului, rămâne în urmă o imagine clară, poate chiar dureroasă, despre cât de adâncă este prăpastia dintre diferitele feluri în care românii înțeleg prezentul și viitorul țării.
Dincolo de etichete politice, oamenii se confruntă cu aceleași probleme. La Timișoara, ca și în zonele rurale cele mai îndepărtate, am auzit aceleași nemulțumiri: salarii care nu țin pasul cu costurile vieții, un sistem educațional în derivă, spitale în care speranța se îneacă în birocrație și o clasă politică ce pare ruptă de realitate. Indiferent dacă au votat un candidat moderat sau unul suveranist, oamenii vor același lucru: un stat care să le fie partener, nu adversar. Un loc în care să nu mai simtă că sunt abandonați.
Victoria unei opțiuni pro-europene nu înseamnă finalul unei lupte, ci doar începutul unei responsabilități mai mari. Dacă ne dorim o Românie democratică, deschisă și solidară, atunci nu putem construi viitorul doar din interiorul propriilor convingeri sau cercuri sociale. Este nevoie de mai multă implicare din partea societății civile, de dialog onest și empatic, și de eforturi reale de a înțelege nuanțele celuilalt.
Doar prin astfel de punți între oameni diferiți, între viziuni uneori opuse – dar adesea născute din aceleași nevoi și frustrări – putem reduce cu adevărat prăpastia care ne separă. Lupta pentru o democrație matură și funcțională nu se câștigă doar la urne, ci în fiecare zi, prin apropiere, solidaritate și implicare.
